Creatia Publicitara

Cuvant. Imagine. Emotie. Promisiune. Simplitate si coerenta in idei. Publicitatea trebuie sa exprime CEVA cu adevarat semnificativ pentru a ramane in mintea consumatorului. Nu este un moft si nici ceva care trebuie ignorat. Publicitatea este cu adevarat oxigenul economiei. Orice afacere, indiferent de natura sau de anvergura ei, trebuie sa fie comunicata publicului, cumparatorilor, prin mesaje capabile sa convinga, sa informeze, sa creeze obisnuinte de cumparare.
Pentru a se comunica eficient insa, orice afacere, produs, serviciu, trebuie sa aiba o identitate, sa devin recognoscibil in mintea oamenilor, producand reactiile dorite: simpatie, informare, actiune, stimulare, achizitionare, etc. Identitatea se exprima cel mai simplu si mai eficient prin logo, slogan, marca si imagine de marca. Daca acestea inglobeaza cu adevarat esenta afacerii/produsului/firmei/serviciului, atunci celelalte activitati de publicitate (afise, bannere, fluturasi, carti de vizita, mape de prezentare) isi vor putea atinge tinta cu succes.

Departe de a fi redus la un simplu semn, logo-ul trebuie mai degraba considerat ca un adevarat sistem de identificare si de semnificatie, ca un ansamblu de elemente interdependente si potential evolutive. O astfel de abordare permite in mod real intelegerea contributiei logo-ului la un sistem de identitate vizuala eficient si legitim. Ca simbol, logo-ul este un vector de transmitere a carui functie esentiala este de a reprezenta altceva decat pe sine insusi . Nu are asadar o valoare in sine; singura lui ratiune de a exista este in raport cu puterea sa de reprezentare. Este o figura a organizatiei, este cartea ei de identitate, mai exact un ansamblu de semne a caror misiune esentiala este aceea de a exprima identitatea unei organizatii sau a unei marci. Logo-ul trimite in mod esential la constituirea unui sistem de identitate vizuala, adica la alegerea acelor semne care vor reprezenta vizual organizatia in fata publicului sau. Un bun logo:

  • permite recunoasterea imediata a companiei;
  • exprima caracterul sau atitudinea companiei;
  • creeaza un sentiment al familiaritatii si al credibilitatii;
  • devine o marca a garantiei.
O marca poate fi un nume, un termen, un semn, un simbol sau un desen sau o combinatie intre aceste elemente, rolul ei fiind sa ajute consumatorul bunurilor sau serviciilor dumneavoastra sa identifice sau sa deosebeasca ceea ce oferiti dumneavoastra fata de concurentii dumneavoastra sau de oricare alta organizatie/firma/institutie care ar putea sa aiba/ofere produse/servicii asemanatoare. Marca este un fel de intelegere intre vanzator si consumator, cu ajutorul careia vanzatorul promite cumparatorului anumite produse, servicii, avantaje sau valori. De aceea o marca buna garanteaza o calitate superioara a bunurilor sau serviciilor. Marca, privita din perspectiva imaginii, prezinta o serie de caracteristici:

* caracteristici ale produsului: aduce in mintea consumatorului anumite caracteristici/atribute ale produsului (calitate, usor de procurat, ieftin, sanatos);
* utilizatorul: ofera o idee despre categoria de utilizatori/consumatori carora va adresati (varsta, sex, zona geografica, statut social etc.);
* conceptie: ofera o anumita conceptie (eficienta, calitate superioara, de lux, fiabil);
* personalitate: marca atrage consumatori care se identifica cu valorile promise de marca (dinamic, de bun gust, vesel, intreprinzator, calculat, serios, amuzant);
* avantaje: consumatorii cumpara avantaje si nu atribute. Ei cumpara valorile promise de acel serviciu/prdus (integritate, sociabilitate, respect de sine, perseverenta, sinceritate, curiozitate, frumusete, atractivitate, feminitate/masculinitate).

Sloganul este un motto memorabil sau o fraza care, folosita repetitiv ca expresie a unei idei sau a unui scop, cladeste si intareste identitatea unui produs/serviciu, a unei firme/institutii/afaceri, etc. Sloganul publicitar trebuie sa fie scurt si sa exprime o idee cat mai clara pentru a putea fi memorat si recunoscut in diferite contexte. El are o putere imensa de a atrage atentia asupra produsului. Un bun slogan va indeplini intotdeauna urmatoarele cerinte:

* exprima principalele beneficii ale produsului sau brand-ului pentru potentialii utilizatori sau cumparatori;
* presupune o distinctie fata de produsele altor firme;
* este o declaratie simpla, directa, concisa, scurta si apta de a exprima o idee;
* adopta o personalitate distincta, specifica, originala;
* creeaza credibilitate pentru produs/brand;
* il determina pe consumator sa se simta bine;
* il determina pe consumator sa simta o dorinta sau o nevoie;
* este greu de uitat, indiferent daca este placut sau nu;
* suna bine.